România nu se opune construirii unui depozit de deșeuri radioactive la Kozlodui (partea I – punctul de vedere al spitalelor din zonă)

(sursa foto: Libertatea)
(sursa foto: Libertatea)

Începând de astăzi vom prezenta o serie de materiale prin care dorim să atragem atenția asupra modului în care autoritățile centrale și locale din țara noastră au reacționat după ce Bulgaria a anunțat că dorește să construiască un depozit de deșeuri radioactive la Radiana (Kozlodui). Îngrijorările noastre se îndreaptă înspre pericolele asociate cu un asemenea obiectiv, dar și cu modul opac în care autoritățile din România au ales să comunice procedurile care au fost derulate conform Convenției de la Aarhus și pe care România a ratificat-o în anul 2000.

Una dintre responsabilitățile României, ca stat aflat în proximitatea sitului, a fost aceea de a consulta societatea civilă din județul cel mai apropiat, respectiv Dolj. Astfel, mai jos veți găsi răspunsurile a două dintre principalele spitale din Craiova privind planul de intervenție în cazul unui accident la centrala nucleară de la Kozlodui  sau la depozitul de deșeuri radioactive din aceeași localitate.

Managerul Spitalului Clinic Municipal Filantropia, Dr. Gavrilă Olguța Alice, declară: „În caz de accident nuclear la centrala Kozlodui unitatea noastră dispune de două adăposturi antiatomice cu o capacitate de 100 persoane pe Bd. Nicolae Titulescu nr. 6 la subsolul fostei Policlinici a Spitalului.

Unitatea mai dispune de un număr de 30 de măsti de gaze (distribuite în secțiile și compartimentele spitalului, un număr insuficient având în vedere legislația în vigoare pentru acest domeniu.

Un răspuns chiar mai alarmant vine de la cel mai mare spital din Oltenia: „[…] Totodată vă informăm că Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova nu deține spațiu de adăpostire adecvat, privind protecția civilă a populației, pentru o situație accident nuclear, bilogic sau atac nuclear.”.

Zilele viitoare vom reveni cu amănunte cu privire la viciile de procedură ale autorităților române cu privire la modul în care populația a fost consultată pe marginea acestui subiect.

 

Te-ar putea interesa și

România nu se opune construirii unui depozit de deșeuri radioactive la Kozlodui (partea I – punctul de vedere al spitalelor din zonă)

Citește și