Soluțiile noastre

Soluționarea prin sfatul comunității implică o abordare la care un individ sau chiar un grup de indivizi nu ar avea acces. Să facem o presupunere educată și să ne gândim că la majoritatea întrebărilor cu care ne confruntăm zi de zi, cineva, pe planeta Pământ, știe soluția. Chiar dacă am avea o baghetă magică cu care să putem aduna toate soluții propuse, tot am rămâne un număr foarte mare de sugestii. Aici intervine un al doilea mecanism al proiectului nostru care are capacitatea să extragă răspunsurile care întrunesc anumite condiții în privința formei și a legăturii cu altele. Acestea devin candidați pentru faza următoarea: validarea.

Validarea se face prin expunerea candidaților către grupuri independente de specialiști. Vom presupune că aceștia încă nu au ajuns la soluțiile respective sau au ajuns deja și le-au analizat atent. În primul caz, vor avea subiecte pentru dezbatere, iar în cel de-al doilea vor avea deja un răspuns cu care vom valida sau invalida soluția candidat.

Cum nimeni nu are puterea să vadă în viitor, iar simulări matematice pentru testarea de facto a candidaților validați se poate să nu fie posibile, vom publica concluziile alături de parcursurile lor în fiecare an. Astfel, vom putea vedea ulterior cum evoluează capacitatea de soluționare, având în vedere că unele probleme vor fi deja rezolvate.

Lansare pe 12 Ianuarie 2023

Soluțiile noastre