Şoferii sunt tot pietoni

biciUna din cele mai importante etape în creșterea unui copil este când reușește să se stabilizeze în cele două piciorușe și să meargă. Copilăria întreagă este o poveste frumoasă în care fugi prin fața casei sau a blocului, te plimbi prin parcuri, mergi până la școala din cartier sau ești luat în promeda duminicală a părinților. Subit, sub presiunea celor din jur, în evoluția noastră există o clipă când toate aceste experiențe pălesc în fața unui miraj. Autoturismul. Confortul, efortul fizic redus, vanitatea, limitarea spațiului alocat pietonilor, etalarea unui statut social și, în general, spiritul de turmă te îndrumă către această „unică” soluție de transport interurban.

Nu mi-am propus să susțin o pleodoarie în care neg utilitatea autoturismului. Eu însumi sunt șofer.  Totuși, nu am fost tentat decât în rare ocazii să mă urc la volan pentru a mă deplasa în oraș. De ce?

Pentru că nu e o opțiune viabilă. Pentru că e aglomerație. Pentru că aș ocupa doar eu locul a 10 bicicliști. Pentru că m-aș enerva cumplit să stau blocat în trafic. Pentru că ajung mai târziu decât dacă aș fi luat bicicleta. Pentru că nu aș avea unde să parchez și aș pierde și mai mult timp până aș găsi locul potrivit. Pentru că există mijloace de transport care m-ar fi dus în același loc în același timp. Pentru că i-aș obliga pe cei care merg pe trotuar să inhaleze noxele emise de mașina mea. Argumente vor fi mereu atât pro cât și contra, sunt convins.

De la mine de acasă până la serviciu sunt fix 3 km. Cu mașina fac de-obicei 15-20 minute (chiar 40 la orele dimineții). Pe jos fac 35 minute. Cu autobuzul fac la fel ca și cu mașina, poate cu 5 minute mai mult. Cu bicicleta fac 10-15 minute (bonus pentru cârcotași – când fac 15 minute nu transpir deloc).

Și, totuși, pare a fi o pledoarie pentru transportul cu bicicleta. Poate că este. Iar cei care nu sunt pe aceeași poziție ar putea ușor să spună că Bucureștiului îi este imposibil să dezvolte acum o infrastructură coerentă pentru bicicliști. Și nu îi voi contrazice. Bucureștiul, așa cum este el acum, nu e construit coerent nici pentru șoferi, nici pentru bicicliști și nici pentru pietoni.  Bucureștiul e haos.

Orașul nostru este un burete demografic. Și este evident pentru toată lumea că acest trend se menține. Soluțiile implementate sau înaintate opiniei publice de către autoritățile locale vizează exclusiv șoferii și transportul cu mașina personală. În urmă cu un an în capitală erau înmatriculate peste 1.3 milioane de automobile. Asta înseamnă peste jumătate din numărul rezidenților permanenți …în condițiile în care spațiile de parcare sunt suficiente pentru mai puțin de jumătate dintre ele.

Nu e just să ne întrebăm dacă nu cumva soluțiile vizate de Primărie răspund doar unor nevoi actuale? Nu e normal să ne întrebăm la ce o să ne ajute pasajele supra sau subterane în condițiile în care numărul mașinilor va depăși cu mult capacitatea de tranzit suportată de respectiva structură? Nu e normal să ne întrebăm dacă vrem mai mult spațiul verde sau negrul asfaltului? Nu e normal să mă întreb dăcă oamenii mai ştiu să meargă? Nu e normal să mă întreb dacă nu cumva e mai bine să mă mut undeva une pot respira un aer mai curat?

Dar nu vreau să mă mut. Vreau să rămân. Și de-aia sâmbătă mă duc la marșul „Oraș accesibil pentru oameni”. Sper să fim cât mai mulți. Bucureștiul are nevoie de noi și, să recunoaștem, și noi avem nevoie de el.

Ne vedem acolo!

Te-ar putea interesa și

Şoferii sunt tot pietoni

Citește și