• Prima pagină
  • Misiune și obiective
  • Echipa
  • Presă
    • Comunicate
    • Apariții
  • Statut
  • Contact

  • Proiecte
  • Activități
  • Știri verzi

Prima pagină » În prim-plan » Vitosha – povestea tristă a unui munte

Vitosha – povestea tristă a unui munte

Scris pe 19 March 2015  |  Niciun comentariu    



vitoshaAm fost să vedem aseară filmul Vitosha la Cinema Elvira Popescu în cadrul Festivalului One World Romania. Pelicula invită la dialog – arhitecţi, jurişti şi oameni ai muntelui care și-au propus să scoată în evidenţă o zonă despre care se ştiu foarte puţine lucruri. Muntele care oferă numele filmului a fost început să fie vizitat și populat în urma unei excursii a celor de la Uniunea Tinerilor Turiști. Ei au hotărât să contruiască câte o cabană în semn de respect și obligație către cei care vor urma să urce muntele după ei.

Aceasta zonă este numită și ”leagănul turismului bulgar”. Cu toate acestea argumentele iubitorilor de munte par invalide în faţa dezvoltatorilor imobiliari. Aceștia urmează să sufoce muntele cu instalaţiile de telescaun. Autorităţile sunt indiferente în timp ce în joc este soarta unei zone sălbatice. “Nu trebuie să fim obiecte pe raftul democraţiei” mărturiseşte unul dintre juriştii implicaţi în proiect.

Numită și ”Arca de animale a lui Noe” această arie este recunoscută pentru multitudinea de animale care trăiesc în acest spațiu sălbatic. Chiar dacă mulți nu cred și nu afirma existența lor, multe dintre speciile rare își găsesc adăpostul aici. De la urși, lupi, căprioare și porci mistreți până la numeroase specii de păsări și insecte au fost surprinse de către camerele de filmat în mijlocul pădurilor.

În ciuda dorinței de montare a telescaunului și de distrugere a acestei zone din partea dezvoltatorilor imobiliari oamenii nu au rămas pasivi, așa că au hotărât să protesteze in stradă. Sute de oameni adunați cu același scop au strigat împreună ” Vitosha, Vitosha” , ”fără violență”, ”mâine, din nou” pentru a-și apăra muntele. ” Bate vântul puternic. Telescaunul nu funcționează jumătate din timp” declară una dintre jurnaliste. O brigadă de organizare, formată din 45 de oameni luptă împotriva schimbării Legii Pădurilor și strigă cu toată puterea ” Natură, nu beton ” pentru a proteja muntele.

 Vitosha este un documentar cu final pesimist, un documentar care face referire la problemele legate de spațiile verzi, la indiferența dovedită de societate față de subiectele legate de problemele de mediu și la atitudinea inertă față de schimbările antropice din jurul nostru.

autor: Lucia Velt


    Popularizează acest articol!



Alte opinii?





  Cancel Reply

« Transformarea structurală a industriei românești – o nouă mentalitate?
Universitatea din București lansează campania „UB te ve(R)de”! »
  • Ultimele articole

    • SPUNETI ÎNTREG ADEVARUL DESPRE MICROREACTOARELE NUCLEARE NuSCale Power!
      Modul in care seful statului român a salutat  faptul ca guvernul american si compania...
    • AGENDA PUBLICĂ TREBUIE PUSĂ ÎN ACORD CU SUPORTUL PUBLIC PENTRU ACCELERAREA PROCESELOR DE TRECERE LA ECONOMIA CIRCULARĂ
      Dacă ”Vox populi, Vox dei”, atunci guvernul român ar trebui sa tina cont de perceptia...
    • ÎNĂSPRIREA AMENZILOR PENTRU TOATE COMUNITATILE CARE NU AU UN REGISTRU AL SPATIILOR VERZI INTOCMIT CONFORM NORMELOR LEGALE
      Efectele schimbarilor climatice vor fi  tot mai puternic resimtite, perioadele de canicula...
    • SUSTINEM FORTELE CARE CER COMISIEI EUROPENE SA CORECTEZE PRIN REVIZUIRE INTERNA INCLUDEREA GAZULUI SI ENERGIEI NUCLEARE IN TAXONOMIA VERDE
      Toate datele ne arata clar ca Rusia lui Putin va avea cel mai mult de castigat de pe urma...
    • ROMÂNIA ARE NEVOIE DE O REFORMA FISCALA STRUCTURALĂ
      Reforma fiscala structurala nu mai poate fi amanata si inlocuita cu masuri carpite...



 
  • Activități

    • SPUNETI ÎNTREG ADEVARUL DESPRE MICROREACTOARELE NUCLEARE...
      Modul in care seful statului român a salutat  faptul ca guvernul american si compania...

    • AGENDA PUBLICĂ TREBUIE PUSĂ ÎN ACORD CU SUPORTUL...
      Dacă ”Vox populi, Vox dei”, atunci guvernul român ar trebui sa tina cont de perceptia...

    • ÎNĂSPRIREA AMENZILOR PENTRU TOATE COMUNITATILE CARE...
      Efectele schimbarilor climatice vor fi  tot mai puternic resimtite, perioadele de canicula...

    • NU MAI INVRAJBITI ONGURILE DE MEDIU CU MINERII!
      Diversiunea nu trebuie sa înlocuiasa dialogul. Dezinformarea nu poate tine loc de informare. Retorica...

    • SUSȚINEM ADOPTAREA LEGII PRIVIND ARBORII SECULARI
      In Romania exista cca 5000 de arbori seculari care trebuie protejati de lege. Valori...

  • Știri verzi

    • SPUNETI ÎNTREG ADEVARUL DESPRE MICROREACTOARELE NUCLEARE...
      Modul in care seful statului român a salutat  faptul ca guvernul american si compania...

    • AGENDA PUBLICĂ TREBUIE PUSĂ ÎN ACORD CU SUPORTUL...
      Dacă ”Vox populi, Vox dei”, atunci guvernul român ar trebui sa tina cont de perceptia...

    • SUSTINEM FORTELE CARE CER COMISIEI EUROPENE SA CORECTEZE...
      Toate datele ne arata clar ca Rusia lui Putin va avea cel mai mult de castigat de pe urma...

    • ROMÂNIA ARE NEVOIE DE O REFORMA FISCALA STRUCTURALĂ...
      Reforma fiscala structurala nu mai poate fi amanata si inlocuita cu masuri carpite...

    • Cerem audit pe modul în care se cheltuiesc banii pentru...
      În România avem peste 3,3 milioane de hectare de terenuri agricole degradate ori abandonate...

  • Proiecte

    • Romania Reciclează
      Proiectul România Reciclează are ca scop  promovarea colectării selective a deșeurilor...

    • România nu se opune construirii unui depozit de deșeuri...
      În cel de-al treilea material pe care îl prezentăm despre planul de construire...

    • România nu se opune construirii unui depozit de deșeuri...
      După ce în primul material am vorbit despre incapacitatea spitalelor din Craiova...

    • România nu se opune construirii unui depozit de deșeuri...
      Începând de astăzi vom prezenta o serie de materiale prin care dorim să atragem...

    • Cum a fost la a patra ediție D-Talks
      Luni a avut loc la British Council - București cea de-a patra ediție a D-Talks...

  • Presă

    • CUM DEPASIM DEFICITUL DE VALORIFICARE A INTELIGENTEI...
      România este pe ultimele locuri in UE la valorificarea IA in administratie, dar si in activitatea...

    • Investiții în centura feroviară a Capitalei
      Modelul liniei feroviare Gara de Nord- Otopeni ar putea fi  multiplicat in Bucuresti,...

    • 20 MAI - ZIUA MONDIALA A ALBINELOR
      Albinele generează creşterea randamentului culturilor şi sunt un garant pentru...

    • 22 MAI 2022 - ZIUA MONDIALĂ A BIODIVERSITĂȚII
      Natura ne oferă alimente, apă, energie, sănătate, resurse pentru viața noastră...

    • Invitatie conferinta de presa 12.12.2017 - Bomba cu ceas...
      Asociatia Institutul Verde, în calitate de organizator, vă invită Marți 12 Decembrie...


 
© 2011 Institutul Verde. Toate drepturile rezervate.